+40-362-402-618 Str. Culturii, nr.7A, Baia Mare
Tipare & Prejudecăți
Tipare & Prejudecăți
Suntem tineri, adolescenți, mai corect. Cu toții avem problemele și dramele noastre și cu toții avem nevoie să știm că nu suntem singuri.
În ziua de azi prejudecățile par a fi fundația societății. Tindem să încadrăm lumea în tipare ca să avem impresia că știm câte ceva despre fiecare. Probabil facem asta și pentru senzația de familiaritate care, într-adevăr, e foarte plăcută. Tiparele nu sunt neapărat ceva rău, până la urmă toți avem asemănări. Ceea ce unii uită este că nu suntem definiți de o singură caracteristica și că fiecare sau majoritatea suntem de fapt o acumulare de caractere care ne definesc persoana.
Da, unii oameni chiar sunt încadrați într-un tipar simplu. Există oameni șterși, care pur și simplu fac parte dintr-o masă de oameni. Sunt oamenii care duc prejudecățile mai departe și odată ce ai cunoscut vreo 10 oameni de genul, începi să crezi că toți cei care dau semne de „ștergere” sunt sau vor ajunge la fel.
Adulții care și-au irosit viața făcând tot posibilul să intre în tipar și care acum nu fac decât să treacă teleghidați prin viață așteptând cu nerăbdare să intre în pensie ca să aibă mai mult timp să-și spele creierul la TV, sunt de fapt cei care creează imaginea de ansamblu și o presară cu idei preconcepute și tipare. Ei sunt acele personaje care au pierdut lupta cu păpușarul și au devenit simple marionete pentru care oricine nu e ca ei este unul care și-a ratat viitorul, un pierzător de vreme, un nimeni fără speranță. Tot ei văd tinerii ca simplu material de lucru care trebuie modelat și își „dresează” copiii să se potrivească în sforile unui nou maestru păpușar. Dacă copiii vor încerca să submineze autoritatea și se vor împotrivi dresajului au două opțiuni: fie cedează după un timp și își diluează esența, își decupează diferențele și își evidențiază asemănările, încadrându-se până la urmă în tiparul șters, fie se răzvrătesc, continue să lupte mereu și mereu.
Generația noastră, a tinerilor de azi, asemenea tinerilor de ieri și de acum n ani, are spiritul ăsta de răzvrătire. E normal, adolescența. Avem totuși o problemă: uneori ne răzvrătim fără cap. Unii cred că să te răzvrătești înseamnă doar să susții sus și tare că ești rebel și să scrii pe toate gardurile înjurături. Alții cred că să ieși din tipar înseamnă sa nu asculți de nimeni veci și să-ți faci rău. Societatea vede mult mai ușor partea negativă, are impact mai mare și afectează mai tare. Partea negativă scandalizează și provoacă vâlvă, în timp ce cea pozitivă pentru mulți nu are nici un efect „Așa ar fi și normal, de ce să fiu surprins?”. Nimeni nu zice că partea pozitivă trebuie să surprindă, dar nu trebuie nici ea ignorată. Una din problemele cu care se confruntă generația noastră este că mulți adulți trec ignoranți pe lângă orice facem noi bun de la chestii mărunte la câștigători de medalii la olimpiade internaționale și așa mai departe, iar în schimb se cramponează de orice facem greșit. Până și la știri vezi câte „Un tânăr român a descoperit….”pentru fiecare 40 de „Accident mortal cauzat de un tânăr”. Așa se creează un alt tipar: „Generația asta, toți numai prin cluburi și baruri toată noaptea. Droguri, alcool, sex de pe la 12-13 ani. Toți sunt scăpați de sub control. Needucați.” De câte ori n-ai auzit asta în bus sau stând la coadă la magazin?
Din cauza acestui tipar mulți dintre adulții șterși și nu numai, ne subestimează pe toți. Da, sunt și ca ei, așa cum sunt mai multe soiuri de mere: unele soiuri mai dulci, altele mai acre, unele sunt bune pentru prăjitură, altele maxim pentru țuică. Totuși nu zicem că toate merele sunt nașpa din cauza unui măr de soi acru.
Să te răzvrătești cu cap înseamnă, în primul rând, să înțelegi împotriva a ce te lupți. Trebuie să te uiți în spatele „sistemului” și să vezi și cele câteva puncte pozitive pe care le are și sunt demne de păstrat. Așa se creează un viitor mai bun, păstrând părțile bune din trecut, învățând din greșelile altora. Nu putem șterge trecutul, dar putem alege ce păstrăm din el pentru viitor și ce lăsăm în trecut. Noi, tinerii care încercăm să ne opunem cu cap, nu ar trebui să ne opunem întregului univers și tuturor oamenilor care nu zic ca noi, ci doar lucrurilor negative, să înțelegem că au dreptate și cei care gândesc diferit și că nu doar viziunea noastră e corectă. Dacă s-ar pune pe o tablă gigantică toate ideile bune și diferite ale oamenilor, iar pe alta principiile toxice care poluează creierele masei societății, cel mai probabil ar fi un principiu toxic pentru fiecare idee bună. Diferența o face modul în care se aplică. Oamenii ar trebui să învețe să transforme toxicul în benefic în loc să îl blameze și să-și facă 1001 idei preconcepute despre cei care îl promovează chiar și sub forma lui benefică.
Mai mult, trebuie să crezi în adulții din afara spectacolului cu păpuși care se desfășoară zilnic în jurul nostru. Adulții ăștia nu sunt unicorni și nici Moș Crăciun. Ei chiar există și în număr destul de mare. De fapt, trebuie să le acordăm măcar un sfert de șansă și „marionetelor” pentru că s-ar putea să aibă și ele ceva de zis. Până și în adulții șterși mai poate exista o urmă de rebeliune sau o scânteie care să se reaprindă. Sforile nu au efecte permanente. Adulții șterși care s-au recolorat, deși ar putea fi încă prinși în sfori, vor uneori să dea o mână de ajutor împotriva tiparelor care până la urmă, odată ieșiți din transă, le conduc viața într-un mod prea puțin plăcut.
Hai acum să ignorăm acest tipar iremediabil (în sensul că acesta nu va dispărea prea curând sau probabil niciodată) al oamenilor plictisiți de viață, conduși de job-uri și telenovele, drame, reality show-uri. În schimb, să ne uităm puțin și la etichetele care se pun în imediata noastră apropiere, între tineri: depresivul/ depresiva emo, prostul/ proasta, ăla/ aia care ar combina pe oricine, tocilarul/ tocilara, satanistul/ satanista etc. Fiecare are, la rândul său, categorii și subcategorii din ce în ce mai adânci în funcție de cât de deschis ești. Astfel apare „genul ăla de tip/ tipă”.
Nu contest că unii sunt fix din tipar, copiile aceluiași idol original. (Îmi imaginez prima piți îmbrăcată cu o blana de tigru preistoric făcând nazuri la condițiile din peșteră, dar totuși datorită căreia s-au făcut schimbări ca peștera să fie din ce în ce mai comodă. Hmm… toate felurile de oameni au ceva benefic de schimbat…). Atunci când cunoști o persoană șansele sunt 50-50 să fie sau nu o simplă copie. Unii oameni par copii atât de fidele, dar dincolo de aparențe se pot ascunde cele mai originale persoane.
Majoritatea avem mai multe laturi și avem multe de arătat din interior. Dacă cineva decide să nu se deschidă în fața ta sau să mai aștepte nu înseamnă că e „genul ăla” sau că nu are nimic mai mult decât se vede. Repet, se poate și asta, dar 50%.
E ușor să judecăm o carte după copertă, dar e mai rentabil să citim și descrierea ei. Așa cum uneori ne place coperta și credem că o carte e bună, alegem uneori li oameni frumoși la exterior dar care s-ar putea să nu fie tot timpul alegerea corectă pentru noi. La fel, nu dăm șanse unor oameni pe care nu-i considerăm frumoși așa cum ignorăm o carte cu copertă neatrăgătoare. Nu zic că nu contează și coperta pentru o primă impresie, totuși trebuie să-i lăsăm să-și arate și descrierea înainte să decidem ce ne facem cu ei. Subliniez, am zis descrierea, nu recenzia. Oamenii nu-i poți cunoaște pe bune din ce spun alții. Poate fi și adevărat, poate fi și fals sau poate fi puțin din ambele. Fiecare din noi percepem oamenii diferit în funcție de viziunea noastră sau de momentul în care i-am cunoscut. Mai ales acum în perioada adolescenței ne schimbăm, ne îmbunătățim sau, din contră, ne stricăm. Recenzia unei cărți sau a unui om diferă clar în funcție de cine o face. Dă-i unui fan de cărți Romance să facă recenzia unui SF care nu are nicio treabă cu iubirea și o să îl facă cu ou și cu oțet.
Pe același principiu al alegerilor făcute superficial, am să zic de filmele pe care uneori le alegem după actori. Tot aici se încadrează și vorba „spune-mi cine ți-e prieten ca să-ți spun cine ești”, ceva de genul dacă e film cu Jim Carrey e musai o comedie. Sincer, asta și „recenzia” mi se par cele mai puțin precise moduri de a cunoaște o persoană. Mulți tineri nu și-au găsit încă grupul de prieteni care să și se potrivească, dar stau cu anumiți oameni ca să nu stea singuri în încercarea de a se descoperi pe sine și să încerce terenul pentru a vedea ce li se potrivește și ce nu. Din nou, 50-50. Poate omul e chiar definit de grup sau poate nu.
Tiparele cu care ne-am obișnuit atât de ușor și care sunt atât de comode, sunt tot atât de neclare, inexacte. Noi, tinerii și oamenii în general, care încă nu ne-am șters, nu vrem să ne ștergem și suntem înconjurați în egală măsură de „radiere” și „rebeli” cu sau fără cap, ar trebui să fim cei care fac parte din mai multe tipare, să ținem cu dinții de complexitatea noastră. Nu trebuie să ne vindem originalitatea ca să fim „hipsteri” sau alte etichete pe care unii le poartă cu mândrie luptând pentru originalitate și practic, împotriva altora ca ei pentru că e la modă să te revolți sau să fii diferit și nici să ne schimbăm principiile după cum suflă vântul fără să le analizăm. E simplu, ca noi să nu fim judecați, nu trebuie să judecăm nici noi. Ok, e o diferența între judecată și concluzie. Concluzia pe care o ai despre o persoană e unică și trebuie să ai câteva motive pentru care ai ajuns la ea, în timp ce judecata se face superficial. Concluzia despre o persoană nu ți-o faci încadrând persoana într-un tipar până nu ești convins că poate chiar nu are nimic în plus (după cum ziceam, există și clone). Nu putem ști toate combinațiile de tipare și nu putem citi până în adâncul unui om din prima. Fiecare om este o listă de caracteristici și, cu excepția celor care urmează orbește o listă predefinită, suntem cu toții diferiți. Avem caracteristici comune, dar nu ne definești o trăsătură, ci totalitatea lor. Nu există trăsătură pe care să nu o mai aibă măcar o persoană din toate cele care trăiesc pe lumea asta, dar combinația de trăsături comune pe care le avem fiecare ne face unici. Există mere roșii, dar unele sunt dulci, iar altele acre în funcție de soi. Și chiar între merele de același soi poate fi unul altfel în funcție de cât e de copt sau de mediul în care s-a copt. Nu știi până nu guști. Oamenii au unicitatea lor, esența și definiția fiecăruia e alta în funcție de o grămadă de factori.
Șansele ar trebui să fie baza pe care să se construiască societatea, nu tiparele, părerea mea. Nu ne place să fim încadrați, dar noi o facem de multe ori cu sete. Ne place să credem că alți oameni sunt simpli și doar noi suntem speciali, dar ne supărăm când alții sunt în locul nostru. În statutul nostru de adolescenți avem multe trăsături comune, reacționăm asemănător în anumite situații, dar nu ne place să ni se zică că adolescența e cauza. La nivel de societate ar trebui să învățăm să ne acceptăm asemănările și deosebirile și să încercăm să nu mai creăm tipare care să ne distrugă deosebirile, ci să le folosim în folosul nostru pentru a crește. Nu trebuie să condamnăm orice vine din partea adulților cum facem deseori, ci să le demonstrăm contrariul dacă putem, iar dacă nu putem, să acceptăm că au dreptate și să aducem o schimbare.
Dacă noi dorim șansa să ne afirmăm în afara tiparelor de la fundația societății, trebuie să acordăm societății o șansă să se arate în afara imaginii pe care o avem noi despre ea. Tipare vor exista mereu, iar unii oameni se vor încadra mereu în ele pentru că nu toți au coloană vertebrală sau le e mai ușor să le conducă altcineva viața, ideea e să acordăm o șansă fiecăruia pentru a confirma sau nu tiparul din care pare că face parte.
B.K. – 17 ani
Sursa foto: pinterest.com
Add Comment