Ce înseamna pentru mine DEIS?….Pentru mine DEIS este schimbarea de care aveam nevoie.Îmi amintesc ce emoții aveam în prima zi, știu că am fost la Casa Tineretului și am ajutat la depozitarea unor saci cu haine. Eram fericit ca am putut ajuta încă din prima zi. Îmi puneam multe întrebări, iar răspunsurile le-am aflat după doar o săptămâna când deja ma simțeam ca într-o familie un loc în care mi-am făcut foarte multi prieteni, pe care poate, nici în doi ani nu mi făceam. Eram în acea perioada în care simțeam ca ceea ce zic eu nu este înțeles, ca sunt judecat, aici am reușit sa pot sa ma exprim, sa am curajul de a vorbi în public, să îmi dezvolt spiritul de lider. DEIS a devenit o parte din mine, pe care nu o voi uita niciodată, tot timpul îmi voi aminti ce activități făceam cum ne făcea Ioana sa radem și Diana sa ne ridice moralul în momentele în care eram suparăți sau obosiți. Le mulțumesc lor și celorlalți voluntari pentru tot ce au făcut pentru mine, sprijinul și ajutorul, dar mai ales familia pe care am găsit-o aici.