Irina Rus

IrinaIrina mă numesc

Și am să vă povestesc,

Cum am ajuns să ,,lucrez”…

Ca voluntar ce ajută tinerii în procesul de Dezvoltare,Informare,Educare și Susținere a diversei lor personalități; proces din care încă fac și eu parte.

Ei, era o zi de toamnă undeva pe la un început de școală…când o brunețică timorată roșie în obrăjori se ivește de după ușa neferecată a Centrului de Tineret. Se așează pe scaun și vorbește cu o persoană de o căldură sufletească nemaiîntâlnită de ea până în acel moment. După o scurtă conversație, aparent banală și lipsită de profunzime, ea decide să facă o schimbare.Pe urmă va afla că schimbarea nu a fost pe atât de banală pe cât a fost conversația avută.Probabil, până în momentul actual a fost cea Mai Mare deoarece ,,valul” mult așteptat sosise, reușind să cunoască: multă lume nouă, să își facă prieteni noi și ADEVĂRAȚI, să prindă curaj în a își exprima părerile în scris și să se cațăre pe muntele voinic.Iar acest tsunami ,care a ieșit parcă de nicăieri nici nu a bănuit până nu a avut un moment de introspecție, că zăcea în ea.

Dar cutremurul care l-a declanșat a fost rodul echipei bine formate din asociatia Deis, echipă care te învăluie în candoare și dragoste.

Cândva am fost fata aceea timorată, depresivă, anxioasă și colac peste pupăză… cu fobie socială( în special față de tinerii de vârsta mea), care și-a învins frica de tineri iar acum, stă zi de zi cu ei, iar…

Zâmbetul nu dispare,

Findcă are o Familie Mare.

Add Comment