Proiecte

Nu pierde vara!

Galerie foto

 

Asociația pentru Dezvoltare prin Educație, Informare și Susținere – D.E.I.S. a organizat în Baia Mare la Casa Tineretului, un training pentru tineri, în cadrul proiectului “Nu pierde vara!”, co-finanțat de Primăria și Consiliul Local Baia Mare.

Trainingul s-a desfășurat pe parcursul a 5 zile, în perioada 6 – 10 august 2012 și a cuprins tematici din domeniile: Managementul echipei, Leadership, Comunicare, Managementul conflictelor și Dezvoltarea carierei.

La acest training au participat 21 de tineri băimăreni care au dobândit abilităţi, deprinderi și cunoştinţe specifice necesare afirmării şi valorificării potenţialului propriu, în vederea integrării cu succes în societate.

Scopul proiectului a fost de a oferi tinerilor din Baia Mare acces la educaţie nonformală, la nivel de start-up. Informaţiile pentru fiecare temă au fost susținute de activități practice care au ajutat la fundamentarea noţiunilor dobândite. Tinerii participanţi au intrat în contact şi cu mediul ONG având ocazia să observe şi să înţeleagă beneficiile oferite de voluntariat, iar cei deja activi in ONG și-au îmbunătățit cunoștințele. În urma acestui proiect, o parte din tineri, au ales să devină voluntari DEIS și, în același timp, să propună și să organizeze activități în cadrul Centrului CREȘTI mm recent înființat la Casa Tineretului din Baia Mare.

Impresii ale participanților la finalul traingului:

Mădălina Tămaș – „~Nu pierde vara!~ a fost un training prin care am reușit să mă cunosc mai bine, să văd cum aș reacționa în momente de criză (de ex conflicte) dar, totodată, să cunosc oameni care au aproximativ aceleași interese cu ale mele și cu care sunt sigură că mă voi mai întalni și în alte împrejurări. A fost o experiență din care am avut de învățat foarte multe lucruri noi!

Raluca Pop~Nu Pierde Vara! ~ a fost un proiect în care am învățat foarte multe chiar și de la participanți prin experiența lor. Activitățile pe care le-am desfășurat au fost în mare parte practice și asta ne-a ajutat sa asimilăm mult mai bine cunoștințele. De asemenea, participarea la acest proiect m-a determinat să mă implic în continuare în realizarea altor proiecte destinate tinerilor.

Christiana Tibil„În cadrul proiectului ~Nu pierde vara! ~ am dobândit cunoștințe noi care îmi vor folosi în viitoarele proiecte în care voi dori sa ma implic. Deoarece a fost un proiect bazat pe educație nonformală, toate activitățile s-au bazat pe învățare experiențială. Aș vrea ca în continuare să particip în astfel de activități și chiar să inițiez eu proiecte.”