Only a life lived for others is a life worthwhile – Albert Einstein
Când am înțeles ce înseamnă acest citat în viața mea, și câtă împlinire și satisfacție îmi aduce, am vrut neaparat sa fac ceva mai mult, și mai mult…și mai mult… și așa am ajuns aici.
Am ales să fiu lucrător de tineret știind din proprie experiență câtă nevoie au tinerii de cineva „mereu acolo”. De cineva care oferă siguranță și încredere. De cineva care să le reamintească cine sunt cu adevarat și cât potențial există în ei, sau de faptul că au fost creați cu un scop iar împlinirea acestui scop depinde doar de ei și de atitudinile lor. E important ca tinerii să aiba lângă ei o persoana care să știe când să încurajeze sau când să tacă, o persoană care le va face toate astea cu drag și dedicare, acceptundu-i și iubindu-i exact pentru ceea ce sunt.
Fiind pentru mine primul contact cu Ong-urile și nonformalul, m-am implicat cu foarte mari așteptări în acest proiect – LT. Am pornit cu gândul de a învăța cât mai multe despre cum aș putea fi de folos oamenilor din jurul meu și în special tinerilor, cu toate că asta necesita din partea mea învingerea câtorva frici personale. Am decis să risc, să fac un pas mare în realizare vechiului meu vis de a “fi de folos” și nu regret! J La finalul proiectului pot spune ca am reușit! Nici una din așteptările mele nu a rămas nebifată, și sunt mult mai mult decât recunoscătoare de tot ce-a însemnat pentru mine ultimul an petrecut la Centrul de Tineret.
Sunt mult mai bogată acum. M-am îmbogățit cu experiențe frumoase, cu oameni și mai frumoși, cu timp de calitate petrecut la cursuri și activități, dar și cu informații noi și utile despre tot ce înseamnă lucratărul de tineret.
Un cântec care îmi place mult în perioada asta vorbește despre o generație de tineri care e gata să actionize. Versurile mele preferate zic așa: “o generație se ridică, o generație fără frică….” Și daaaa! Cred în asta și vreau să fac parte din cei care încurajează, cei care luptă pentru această generație a libertății, a puterii și a victoriei!
Sanda Văsuț, Lucrător de tineret, 24 de ani