Soul Training – un training pentru suflete
Urmărind mai mereu valori impuse de societate, într-o lume guvernată de material și care tinde să ne sufoce, după un timp începem să ne ignorăm propria fericire, împăcare sau satisfacție. Cu scopul de a încuraja lumea să-și facă timp pentru sine, Asociația DEIS a organizat în week-end-ul 25-27 august un training pentru suflete – Soul training.
Participanții au fost încurajați să se deschidă și să fie sinceri cu ei înșiși în încercarea de a-și descoperi nevoile pe care le au sufletele lor, dincolo de bani, vacanțe și alte recompense fizice promovate peste tot în jurul nostru. Ca orice călătorie, și cea interioară în care s-a pornit încă din prima zi a avut nevoie de niște mijloace „de transport”. În acest sens, multe activități variate au pus în mișcare căutătorii în drumul spre bucuria sufletelor lor.