Lucrătorul de tineret sau despre cum iubirea și tinerețea merg de mână pe același drum

Dacă ar fi să încep cu începutul, aș spune că lucrătorul de tineret nu a ajuns la mine odata cu proiectul Volunar Urban. Mai degrabaă invers- am ajuns  în acest proiect tocmai datorită unui lucrător de tineret. Nu m-a împins de la spate, nu mi-a promis nimic. Pur și simplu mi-a pus întrebări. Întrebări pe care nu credeam că mi le pot pune, penru că nu credeam că am de ales. Întrebări al caror răspuns, dat de mine, mi-au schimbat viața. Când am văzut că este posibil să schimbi în bine viața cuiva stând la o cafea cu el și punându-i întrebări, am zis că asta vreau să fac și eu. Câteva luni mai târziu, a apărut formularul de înscriere în Voluntar Urban.

Ce s-a întamplat după? Am intrat în cea mai puternică și complexă experiență pe care am trăit-o în cei 22 de ani ai mei. Am mers la două cursuri de formare, am învățat ceea ce-mi doream, cum e să fii de partea cealaltă a activităților non-formale și a consilierii. În vreme ce s-a cam demistificat experiența mea cu lucrătorul de tineret deoarece i-am descoperit o parte din ,,secrete’’, am început să mă și panichez puțin. Mi-am dat seama că munca asta s-ar putea sa nu fie chiar așa de ușoara cum pare. Mi-am dat seama cât de complex trebuie să fii, cât de mult trebuie să înveți, câtă energie și suflet trebuie să depui și mai ales, mi-am dat seama că toate astea trebuie făcute încontinu, 24/7. Lucrătorul de tineret nu ,,doarme’’ niciodată, nu are program de 8 ore și nu scapă de îndatoriri odata ce pleacă de la birou, tot asa cum nici nevoile tinerilor nu dispar dupa un program de 8 ore și nici situațile de criză din viața lor nu apar după un program stabilit. Și atunci, într-un colț micuț din mintea mea, a apărut întrebarea ,,Cum să fac eu asta cand eu însămi sunt tânără și am, pana la urmă, nevoie de un lucrător de tineret ?’’.

Dupa ceva vreme în care am fost bântuită de întrebarea asta, mă transformasem într-un lucrător de tineret ,,tehnic’’. Aveam în cap teoria și mă străduiam să o aplic. Mă străduiam să mă separ de ceea ce sunt eu, de tânărul din mine (chiar dacă mi se spunea ca nu în regulă), de teama ca propriile mele instabilități îi vor afecta pe tinerii cu care interacționez și nu voi mai putea oferi ceva de calitate. Până când, într-o discuție informală, lucrătorul de tineret care era responsabil de faptul că mă aflu în proiect a spus ceva ce a schimbat perspectiva: ,, Eu funcționez foarte mult pe iubire’’. Nu pe loc, dar în câteva zile fraza asta a schimbat ceva în mine. M-a făcut să mă gândesc că, până la urmă, poate asta ar trebui sa fie lucrătorul de tineret. O persoana care, mai presus de orice în relația sa cu tinerii, îi iubește. Și atunci cand faci ceva din iubire, totul vine de la sine. Cand ceea ce faci are la baza asta, poți să oferi ceva din toată ființa ta, ai încredere în tine și în cei din jur și, cel mai important, poți oferi și libertate, poti să faci munca aceasta și în același timp să rămâi obiectiv și oarecum detașat.

Schimbarea asta de abordare mi-a schimbat munca semnificativ. Nu mă mai simțeam încordată, nu mă mai gândeam mereu dacă e corect ce fac. Mă concentram doar pe cât de frumoși și de plini de potențial sunt tinerii cu care lucram, pe cât de minunata e tinerețea lor și am facut ce am simțit. Încet încet am observat și cum începeam să cresc. Pentru ca i-am lasat să ma vadă așa cum sunt, m-am deschis și prin asta i-am lăsat sa ma învete și ei pe mine, să mă dezvolte.

Concluzii? Tinerețea și iubirea au o relație inseparabilă. Când alegi să faci meseria asta, trebuie să te conectezi cu tânărul din tine, dar și cu iubirea pentru oameni. În momentul în care cele două își dau mâna și merg pe același drum, învățarea se întâmplă, parcă, natural. E un fel de echilibru în care toți cei implicați cresc și asta se simte la fel de firesc ca sentimentul de acasă. Asta simt eu. Asta m-a învățat pe mine proiectul ăsta. Acum nu îmi rămâne decât să aștept cu entuziasm alte experiențe și să văd ce o să mai întâlnesc pe drumul ăsta.

Bianca Tătar, Lucrător de tineret