Suntem tineri. Adolescenți, mai corect. Cu toții avem problemele și dramele noastre și cu toții avem nevoie să știm că nu suntem singuri.
De ceva vreme încoace se aude tot mai frecvent despre sinucidere. Lumea începe, într-un fel, să accepte că există cauze pentru ea și nu că cineva decide să se joace de-a Dumnezeu și că se poate întâmpla oricui, iar specialiștii explică (și sunt ascultați) care-i faza cu depresia și alte probleme de genul. Chiar am văzut că s-a propus să existe o zi internațională pentru informarea despre acest subiect.
Acum câteva luni a fost un târg de cărți la mine la liceu și fără să-mi dau seama m-am ales cu 3 cărți despre oameni care și-au luat viața sau care aveau tendințe suicidale și una despre o tipă care avea sinestezie (vedea sunete, auzea culori etc.) fiind trimisă forțat la un spital de psihiatrie. Concluzia după ce le-am terminat? Oricât de bine pare că se simte o persoană, trebuie să fii atent la semnale care pot trăda asemea tendințe. Mă rog, nu trebuie să fim paranoici, dar sunt unele semnale clare, dar pe care le ignorăm.
Ideea e că, în primul rând, trebuie să fim foarte atenți la persoanele de lângă noi și la background-ul lor. Una dintre cărțile pe care le-am citit a fost „13 Reasons Why” – după care s-a făcut și serialul despre care a ajuns să vorbească toată lumea. Părerile despre motivele ei sunt împărțite, iar serialul (cel puțin la cât m-am uitat eu) le face, probabil, să pară oarecum, banale. O diferență dintre carte și serial este „efectul” despre care se vorbește. În serial apare Efectul Fluture, iar în carte Efectul Bulgăre. Ca principiu, amândouă se bazează pe acțiuni mărunte, care atrag repercusiuni mai mari cu efecte catastrofale. Dacă ne uităm mai adânc, însă, apar câteva diferențe.
Efectul Fluture se referă la o acțiune aproape neînsemnată din trecut – cum ar fi să calci un fluture, care poate cauza în viitor ceva grav – un uragan, doar pentru că a fost stricat echilibrul natural.
Efectul Bulgăre, pe de altă parte, se bazează pe o acțiune care nu are un impact puternic asupra ta, care dacă nu apare nimic care să îi schimbe traiectoria, poate să creeze o problemă gravă – un bulgăre care alunecă pe un munte înzăpezit, iar pe măsură ce coboară devine din ce în ce mai mare până când provoacă o avalanșă sau se sparge.
Sincer, Efectul Bulgăre mi se pare că reflectă mai bine drumul până la sinucidere. Lucruri mărunte pe care le aduni în tine până când nu mai poți și cedezi. Mai mult, atunci când începi să realizezi că viața ta o ia la vale, începi să te simți inutil și lipsit de sens – lucruri care ajuta la creșterea bulgărelui – și ajungi să te distanțezi de lume. Atunci parcă încerci să-ți faci bulgărele din ce în ce mai indestructibil, iar în jurul tău încep să se construiască pereți care în loc să te ajute, creează o lume închisă în care rămân ca „prieteni” tot felul de gânduri negre. Și culmea, tot atunci sunt momentele în care oamenii reușesc să te dezamăgească din ce în ce mai tare.
În general există două opțiuni: renunți la tot sau îți găsești un motiv pentru care să lupți – orice pe care să te poți concentra și să ieși încet din sfera depresiei. Problema e că majoritatea persoanelor care ajung în interiorul acestor pereți nu mai au, din punctul lor de vedere, nicio scăpare și nimic pentru care să lupte. Aici ar trebui să intervină familia și prietenii, dacă ar observa că persoana nu e ok. Pentru asta trebuie să îți cunoști bine prietenii sau rudele, iar partea nasoală este că uneori și dacă îi cunoaștem sau suntem ignoranți sau etichetăm semnalele ca „cerșit de atenție”. Da, uneori chiar poate fi cerșit de atenție, dar chiar și ăla are un motiv în spate. Oricum, înainte să punem eticheta, trebuie să vorbim cu persoana și poate chiar să cerem sfatul unui adult sau să căutăm pe net sau prin cărți cum pot fi interpretate corect semnele.
Mulți oameni care nu au cu cine să vorbească pentru că sunt ignorați sau batjocoriți sau nu sunt înțeleși ajung să intre în tot felul de anturaje proaste sau să-și găsească „prieteni” virtuali. În altă carte pe care am citit-o, fata care se sinucise intrase într-un grup de pe net care îi ajuta pe sinucigași să ia „decizia finală”. Faza cu oamenii care se ocupă de genul ăsta de grupuri e că fac totul cât mai metaforic – tipul cu care vorbea tânăra din carte îi dădea tot felul de citate cât mai ambigue, pe care ea le interpreta ca încurajări pentru că, să fim serioși, când mintea ta e fixată pe ceva, totul este interpretat în favoarea ideilor tale.
Cam pe același principiu mi se pare că funcționează și Balena Albastră. Oamenii din spatele „jocului” se agață de orice slăbiciuni și încearcă să le aducă la suprafață, iar oamenii merg pe mâna lor pentru că atunci când tu nu crezi în tine și mai vine cineva care îți dă apă la moară și te face să fii convins că viața ta nu are niciun sens, nu face decât să te „ajute” să intri mai adânc în depresie și în final chiar ajungi să crezi că faci un bine lumii dacă mori.
Și că tot veni vorba de Balena Albastră, cel puțin la noi în țară, avem talentul de a striga sus și tare că jocul nu e bun și să îndemnăm lumea să nu se apuce, dar nimeni nu explică logic și concret ce e de fapt jocul și ce se află în spatele lui. Cred și eu că e mai ușor să zici „Nu e cool să joci Balena Albastră” decât să dai explicații, dar nu ajută cu absolut nimic. Sunt o grămadă de tineri sau chiar copii de 10-11 ani care pur și simplu de curiozitate sau fix pentru că le e interzis, intră în joc și cum nu înțeleg cât de grave sunt cerințele, joacă în continuare, și chiar dacă vor să iasă, nu mai pot. Oamenilor trebuie să le satisfaci mai întâi curiozitatea, iar apoi să-i lași singuri să-și dea seama că nu e ok. Dacă pui interdicție pe ceva, acel ceva va deveni doar mai interesant, și clar nu-l va opri.
Ideea e că sinuciderea e peste tot în jurul nostru: cărți, seriale, „jocuri” și mulți adolecenți, poate chiar prieteni de-ai noștri sau rude, suferă de depresie, chiar dacă o maschează. Trebuie să fim atenți la semnale de alarmă, și la detalii marunte.
Iar pentru cei ce sunt în depresie și/sau au gânduri de genul: VORBIȚI! Există familie, prieteni, lucrători de tineret, chiar profesori sau psihologi, oameni cărora le pasă și care vor și pot să vă ajute. Nu sunteți inutili! Toți avem un scop în viață, chiar dacă nu toți l-am descoperit încă. Viața e făcută să fie trăită, pentru că merită, iar scopul va aparea și el pe parcurs. Nu vă închideți într-o lume neagră! NU MERITĂ SĂ MURIȚI! Sursa foto: pinterest.com
B.K. – 16 ani
Add Comment